femeile tale nu au loc în același tren
nu merg elegant de la unirii spre tomis
în postul mare

nu ți-au privit niciodată mâinile
nici cum se pierde umbra când faci dragoste
dimineața nu îți șterg trupul de coșmaruri
se privesc doar în oglindă
să arate impecabil între pereții lăptoși

ehei femeile astea uită să strângă de pe masă
cuțitele plictiseala moartea
nu curăță primăvara pânzele de păianjăn
nu știu să se certe în șoaptă
atunci când le vorbești cu pumnii încleștați

prin te miri ce rest de supraviețuire
își fac loc doar pentru vanitate
nu se gândesc cum — din obișnuință —
ignori golurile de dragoste
nu își închipuie patul rotund
în care posezi ca un tigru trupul fără strigăt

nu femeile tale nu au inima perpendiculară
pe spațiul vital
nu te simt când ești prins în nervuri banale
când refuzi orice atingere într-un spasm organic
nu știu să îți oprească la timp naufragiul

sunt feminine anestezice prin care treci nonșalant
să poți evacua într-o zi corpurile maligne
și să fii intact atunci când
— sătul de această tevatură firească —
alegi femeia ultimă după chipul și asemănarea ta