suntem atât de tragici amândoi
deschide consignația de suspine când
devin etajul tău nocturn
postește o zi apoi într-o oră
analfabetă îți voi injecta
sistemul periodic al elementelor
nu ceda starea de creier decât
surprizei asexuate a creației
indiferent că naști pe pitagora
sau o statuie pentru ștreangul care te reclamă
așa vom pierde șopârla adormită
între nașterile noastre
obosim și târziu se face în noapte
auzi cum mai ouă mormintele câte-un strigoi –
cum se paricopitează filozofii
mileniului
cum se acoperă sexele cu solzi
sau cu frunze
cum nu știi până la urmă care
e pasibil de etaj nocturn
sau nu, nu auzi cum respir
în triunghiul bermud al iernii
te plimbi pe o coardă maxim întinsă
te va asasina reacția atâtor substanțe
inoculate OK, îți vei pierde
învelișul electronic iar eu nu voi
avea cui repara un
scurtcircuit halstattian
numai scrisoarea călătorind spre tine buimacă
numai la timpul trecut
petrecându-se viitorul