Când razele de Soare blânde
Te mângâie ușor pe chip
Tămăduindu-ți întristarea
Balsam ales e alinarea
Pentru durerile ce încă nu s-au stins.

Nu e păcat de risipești
Din cofa blând-a bunătății,
Măcar un singur strop vindecător
Când calea ta a fost pășită
De-un trecător, prea stingherit de viață!?

Și dacă te-ai simți golit de straie,
Nici nu ai cum să înțelegi
Cum spiritul din tine reușește
Să te-nvelească-n scut iscoditor,
Încât și pentru orbi să fie lucitor...

Sinceritatea și durerea
Fac casă bună la un loc,
Dar când în joc intră trădarea
Se surpă inima și-ți curge
Prin lacrimi sincere de foc.


Iulian Nistor, Vaslui – 14 Martie 2007