Și dacă vreodată am să zbor... am să zbor cu pași de bebluș
Bob cu bob, gând cu gând, zi după zi.
Și atunci nimeni nu va putea spune
Că am zburat prea sus
sau
Că am uitat să merg.

Nimeni nu va putea spune că nu e bine să zbori
Pentru că la fiecare bătaie de aripă
Am să privesc înapoi
Fără să împietresc.
Am să respir adânc
Fără să mă sufoc,
Și am să iau cu mine tot ce am mai pământesc:

Mișto-urile între băieți,
Răbdarea cu care ascult o fată,
Berea care-mi susține răbdarea,
Resemnarea de după
Și evident, mișto-urile dintre băieți.
Din nou.

Și dacă e rău să vrei să zbori,
Am să o fac oricum,
În pașii altuia de bebșluș
Scuzându-mă pe drum
Că mi-am permis să vreau.

Tiparul însă, m-ar contrazice,
Mi-ar spune că dacă zbori prea sus, așa dintr-o dată,
riști să te lovești de tot ce te-a-nălțat!
Dar cu pașii ăștia ai mei de bebluș...
O să mă doară doar timpul.

20 Martie 2007