aș spune că eram o arhitectură sonoră
instrumente bizare și dezacorduri
în mintea dominată de îndoieli
până când seara s-a retras în aerul dintre noi
și sângele a inundat scena cu dezamăgire

nu de iertare mă împiedic
nici de mobilierul masiv din cordul tău mut

mă sprijin de pereții livizi
îi privesc neafectată cum face oricine
atunci când trece prin camere alunecoase
restul corpului oricum e inutil
ca o stradă din cartierul interzis

așa se lasă totul în urmă
o carcasă metalică
în care așezăm tacticos
despărțiri de lux și ceva remușcări

mândri că suntem raționali și în vintre
ne desfătăm inconștienți în tumultul cărnii
singura certitudine palpabilă

ies din decor o zi
am nevoie de aerul meu respirabil

de ce aș fi eu excepția
de ce aș fi vertebra care îți lipsește
dacă nu știi să ridici sentimentele
dincolo de cutia de oase
în care gândești totul până la refuz?





*sunday, 18th of march, 23.30h