Râdeam de el...
râdeam de el pentru ca venea la școală
cu borcanul de supă.
pentru că își aducea orez
în cutiile alea ordinare de Linco
gălbui și din ce în ce mai șubrede
cu fiecare masă transportată!

Râdeam de el împreună cu ceilalți.
Băieții.
Ba’ ce țăran ești!
Nu vrei un sandvici?
Atunci, prin a-3-a, îmi răspundea
Nu...
Ascunzându-se în cutia lui de Linco,
Preferând boabele de orez
În detrimentul nostru.
Al celor cu sandviciuri.

Orezul poate fi uneori o companie
Foarte plăcută!

Râdeam de el cu mâna pe buzunarul de la blugi
Să nu se vadă pata,
Cu cotul pe bancă
Să nu se vadă cusătura
Și cu sandviciul de mult mâncat...
Să nu se simtă untura...

Mirosea.

Ce ai în sandvici?
Mă râcâie și astăzi.

Ați adus fondu’ clasei?
Ciuciu, ai și luna trecută!

l-am luat la pălmi într-o zi!
Tu știi cum mă dor?
Îți poți imagina cum îmi fierbe fața când mi-amintesc?
Uite, și-acum!

Aș mânca răcituri în cutii de pește în suc propriu
Legate pe la margini cu rafie
Să râdă lumea de mine.

Să le ardă lor fața când își amintesc
Că au râs de ei înșiși.
Să se macine ei când își amintesc
De unii singuri.
Și nu în compania prietenilor
Nu. Fără prieteni.
Conștiința și bunul simț sunt prea slabe
În compania prietenilor
Cu ei râd!
Și-acum!


20 martie 2007