merg prin gândurile tale ca o culegătoare de bumbac
palmele sângerând în spinii ironiilor arșița mustrării
aparența unui zâmbet-crustă
sub care eflorescența neînțelesurilor inundă noaptea
stoică adun totul în coșul făgăduinței
orele curg pe tâmple și aștept să ajung la sfârșit dincolo

te imaginez întotdeauna între ochiul meu și cercul solar

ne urmăresc aceleași dialoguri-brazdă
arunc revoltată explicațiile
în spatele meu va crește o pădure de silogisme
vor pândi concluzii precipitate ca ploile acide
nu nu voi opri nimic din aceste fragmentări
prin care trecem stupid experimentând orice limită

așez oboseala în mijlocul mesei o faci țăndări
nu accepți decât nucleul meu dur
locusul în care nimeni nu poate să mă zdruncine
nici pașii tăi agresivi nici ridicolul neputinței

presimți cabrarea mea perfectă în dragoste
corpul destins prin întuneric
liant între tine și marginea zimțată a lumii

doar eu îți amintesc plantația de trupuri arse