vezi tu
universul acesta e lung

și miroase din când în când a lapte cu biscuiți

neapărat biscuiți pentru că
da
universul e greu

o să îți amintesc despre pielea mea
ca despre o grindă
sub care nu trebuie să stai niciodată
când e cutremur

ca să nu te plictisești cât timp vorbesc eu
îmi poți despleti degetele
de pe vâsle
sau
îmi poți aranja bretonul în luciul apei

pielea mea a fost un cal de mare
vedeam doar fracții de lumină
chestii de fizică nu mai insist
nu nechezam
nu puteam să fiu alb
nu aveam voie altceva

era pe vremea când personaje misterioase
dresau idei

nu simțeam presiune de frunte sau de ochi
libertate de încheietură nevoia de a dansa

căpcăuni cu ochi în palme
băgau adesea mâna în apă până la cot
de foame

acum mă întrebi de ce este iarba așa grăbită spre soare
sau de ce verdele înseamnă timp pentru plante
de ce înțelegerea are legătură cu degetele în urechi

adeseori când oamenii stau spate în spate
toate luminile se sting
o fi asta o lege

în orizont un om aleargă
sau trasează doar un cerc în jurul nostru