purta un rucsac de pânză cazonă
hanorac în nuanțe flamingo
vântul nu îi cruța niciodată
părul zburlit încă din pernă
bocancii vechi culoarea lemnului
se strâmbau obraznic la trecători
și nu pășeau niciodată pe alb

o vedeam traversând aleea cu pini
dimineața de-a lungul garajelor
când soarele spăla rănile fiarelor
și deștepta toate păsările

avea o secundă numai a ei
mi-o azvârlea în fereastră pe fugă
iscălind visul ștergea coșmarul
ca un creion cu gumă în capăt

într-o zi când ploua transversal
și vântul se ascunsese în pod
scâncind ca un cățel abandonat
răsăritul s-a născut cu escare
de atunci nu mai găsesc fistic nicăieri
nici căpșuni nici trandafiri de dulceață
flamingo e o specie pe cale de dispariție
de creioanele chinezești nu mai vorbesc

____
N.B. Interzis a se introduce pe blog-uri personale și alte site-uri
fără acceptul expres al autoarei. Mulțumesc.