toți oamenii au dreptate:

aceia care (mă) înjură
aceia care (mă) laudă
aceia cărora le sunt/este indiferent

păstrez amintiri plăcute nu doar crestelor
de pe care am privit văile indundate în ceață
dar și umezelii din grotele
în care nimeni nu m-a căutat

pentru mine sfinții sunt fecioare dezvirginate
cu gândul
păcatul înălbește vinul vărsat
înmoaie coapsele și abdomenul
strică dinții

ei bine: Păcatul! acesta este CancerDiabetLeucemie

înecatului în remușcări îi tresare gâtul
simte arsuri în piept ca după excesul de alcool
și cafea
nopțile albe îi încercănează pleoapele bizare
în care îți vine să înmoi degetul și să scrii

!
măcar să ștergi
!
de ai putea
!
ce pierzi cu ochii
!

dar părul cade în același ritm cu frunzele
și unghiile cresc în același ritm cu zăpada
nu îl mai strig de mii de ani
pe tata
când cei mulți îmi iau cuvintele și mă bat

am învățat să îmi car vânătăile alături de cearcăne
cu roaba
vecinii mă privesc de parcă aș fi o nuntă de marți
sau de joi
în mielul ce rânjește cârligul prin piețe
măcelarul a îndesat prea mult usturoi

îmi pare că a strănutat cineva – sănătate!
când mă uit îmi linge călcâiele de sânge puiul
de moarte