am intrat în mare. pretutindeni, peștii
cu foarfeci deformate, rădeau pereții crevaselor, tundeau
iluminatorii de conserve. am intrat în apă cu o conservă mare
în mână. încet, să nu mă audă conservele mici, să nu mă doară chila

singurul pește care nu mănâncă. branhiile
solare sunt transparente, folia trupului e translucidă. și nu mănânc
sunt pești pe care îi deschid și văd cum mă mestecă în timp
ce bulele de oxigen latră, mirosul lumânărilor și hoiturile care coboară
cine are o armă să împușcăm
aceste cadavre

îmi plâng solzii după o bucată de cer, uleiul, sucul propriu
mângîie brațele unei furculițe într-un răsărit al peștilor
oasele marinate se frâng atât de delicat între buzele unui copil
ochii se ridică precum baloanele

omul pește e un duplicat. el e mort, închis în stâncile
adâncurilor. e plină cala de moarte, e plin pieptul de
alge marine argintii, înmuiate în unt

solzii sunt ochii de pisică, ei
marchează intersecțiile pustii. de frica mea, peștele conservă
briza îmi colorează metalul, cuvintele luminoase de pe mine
descriu exact modul în care vor muri toți peștii
sunt moartea conservă