Simt cum crește în tine
fagul ce l-am plantat ca tu să-i cînți în frunze
cînd eu ca o piele uscată voi fi mîncat de cerberi
și-ți vei aminti de mine doar cînd îi vei săruta
și vei simți bucătile din mine
intre dintii lor roși de carii
căci sunt doar păpuși cioplite
cînd nu aveam destule piese la șah și rup tabla
ca să-ți arăt că negru nu înseamnă tot...
Suntem atît de uzați făcuți din lemn
așteptînd o ramură verde și tristă să răzbată
prin păru-mi de frunze ca să pot da cu capul
de bolta barului ce speram să ne fie crematoriu
cînd ne jucam cu focul pasării phoenix
și gîlgîiam scrum să nu răcesc
și să-ți vin ție cu vin
să îmbeți toți cerberii aceia minusculi
chinuiți cu bucați dintr-un rozar
neadunate ca să-și poarte plîngerea
în cartea trimisă și altora numiți greuceni
plămădiți din foi de dafin ispititoare
dar nu atît de tăiose încît să mă lase fără degete
din care să-mi crească alți fagi cu securi în mîini
și cu gunoaie în atriul drept.