bunicii tăi ți-au lăsat moștenire o toamnă

când mă îmbrățișai ți se făcea frig
fulgii de zăpadă din brațele mele erau de lână
tu sperai să devin omul de zăpadă rezistent
la atâta căldură

mama ți-a povestit despre vară
nopți pline de praf printre dinți

când mă părăseai ti se făcea cald
macii de pe umerii mei erau de mătase
sperai să devin iubita rezistentă
la atâta plecare

în noaptea aceea nu m-ai auzit
ultimul anotimp
a orbit

tu
portarul orașului
liber de anotimpuri pedepsite de tine