Mă voi gândi întotdeauna la mărul ce-am scăpat din dinți,
la gustul său abia ghicit, gustul amarelor dorinți,
la dealul străbătut odată, la valea lină-a fericirii,
la lumea veșnică a firii, la cea vremelnică-a iubirii.
Îmi pare-acum că niciodată n-ai existat, c-ai fost un vis
ce l-am avut odinioară când de-ntrebări eram cuprins,
că am pierdut ceva, dar nu știu acel ceva cum se mai cheamă,
că-n îndoiala cea mai crudă a mea víață se destramă.
O muzică, pornind din sfere și transferându-se-n cuvinte,
îmi duce gândul către maluri încă de nimeni cunoscute;
parfumul florilor mă poartă prin imperii de miresme,
din vâltoarea amintirii mă cuprind ciudate iesme.
Urc dealul dorului din nou și-am să cobor în sumbra vale
de unde-al dragostei fior îmi receptează vagi semnale,
iar sub castanul singuratic mă voi opri numai o clipă,
o floare voi rupe din ram, mi-a fi a versului arípă.