mă plimb

la non stop găsesc
aceeași veșnicie
gratis înșirată pe rafturi
ca un șir de mărgele la gâtul de sfinx
al ei

mă așteaptă cred
ascultând jazzul din vecini
adică o trompetă infinit de dureroasă

în seara asta
bolta cerească nu primește
artificii pe antebrațele ei tăcute

și dacă aș găsi în șanțuri
un pian
aș cânta
până ce toate pietrele din jur
s-ar face un castel
sau o cupolă

mersul meu face bine la depărtare
la tenul timpului
poate și la percepție

/depărtarea umple golurile inimii
apropierea înfometează dorința
unei noi îndepărtări/