Peisaj lacustru de iarnă
Cu pomi decojiți de frunză și poamă,
Vifor turbat se plimbă-n neștire
Albul zăpezii-i amețitor de iubire.

Copacul etern se zbuciumă-n mine
Viața s-o simt curgându-mi prin vine,
De ger și furtună zgribulit se adună,
Mă-ndeamnă să ies în anotimp de lumină.

Sorb din nectarul zeului soare
Căldura ce-mi potopește ultima suflare,
Adorm în cântec și viers,ah,desfătare,
Mă trezesc și alerg printre flori și iarbă de mare.

Cascade de ape zgomotoase și pure
Curg peste mine din ceruri înalte,
Mă purific de rele,mă curăț de moarte,
Viața nu-i dor de drumuri deșarte.