ziua are culoarea unei remorci ruginite
înălțimile par iluzii
dacă le privești în apă

mai mult chiar
dacă vrei să alergi picioarele sunt
și nu sunt

ploaia îți aduce aminte
de zilele când scriai peste alte scrisuri
suprapunerile nu te urcau
totuși
amețeai

se țipa
la tine
adică
tu erai ceva din care a venit vremea
să iasă o prăpastie

în genunchi și cu ochii
doi câte doi
aranjeză drumul lung
ca pe un covor plin de fuioare
sau bețe cu vată de sticlă

pisicile rup pe alocuri
timpul cu ghearele
tu
arătă
că nu îți pasă
și privește apăsat peste umăr

decupează etichete din viitor
și lipește-le pe frigider

te aștept la ultimul etaj al blocului acesta
care încă nu s-a construit

oamenii ar trebui să mângâie apăsat oglinzile lor
până la sângerare
înainte de a-ți spune ție ce și cum