bun
la ce rost o ușă
rezemată pe creierul meu
precum o piatră de mormânt
vă zic eu
să priviți voi să vă întrebați ce este
eu să vă răspund
ca și când se apropie de noi aripi fără păsări
/poate e ziua de mâine/

pe geam mă uit doar
când mâna ei
îmi va da la o parte
ca o draperie
umerii de pe oase
să se sperie eschimoșii mei
adormiți vertical
pe șira spinării

dar să trecem peste cifra doi

îmi place din ce în ce hora sângelui din trup
ziua care își pierde din greutate
stâlpul/punctul
același lucru dacă îl vezi
de sus
adică din vârful picioarelor

momentan
dansez până ce trupul meu se anagramează
și astfel devin o ființă
de la stânga la dreapta