E dimineața ...
Căci geamurile inghețate ,
Imi șoptesc ușor :
"Trăiești aceeași dramă..."

E ora micului dejun
Servit intr-un spital nebun,
In care felul principal
E-un neuron topit pe jar...

Pasind pe cioburi reci de sticla,
Merg brat la brat cu foamea care ma inghite,
Iar setea printre rasete,
Gaseste timp sa ma imite :

" Da-mi repede-un pahar cu chin,
Acum cat inca sunt senin,
Grabeste-te! Sunt sanse sa-mi revin,
Pregateste o picatura de venin."

Cu spiritul normalitatii ma inec,
Cu pumnul bat in piept fara efect,
E simptomul nebuniei:
Am sa devin POET !!!!