Din grădina unui paradis al iubirilor nevinovate
Memoria apelor cântă imnul speranțelor sfâșiate,
Vânturi tăcute deschid porțile unui suflet îngreunat
De lumina ce s-a ridicat, de întunericul ce s-a lăsat.

Clipele apuse rostesc rugăciuni amare, neîncetat
Spre razele lunii care cu prelungi suspine grave
Se închină cu smerenie unui Înger demult plecat,
Din sanctuarul viselor eterne, de care s-a îndepărtat.

Tristă îngropăciune a unei melancolii mereu pierdute
Caută putere, să învie dragostea pentru aripile crezute,
Înconjurat de cerul ce acoperă promisiuni îndurerate
Ce se unesc la orizontul unor sentimentelor curate.