O, toamnă, dulce toamnă,
încă de-acum îmi freamătă
în nări
cenușile viitoare ale sevelor
tale !
Þi-am proorocit decăderea,
toamnă obeză, agonizînd
într-o rînă,
am văzut ciocuri flămînde
de grauri
ciugulindu-ți ochii dulci,
ochii bulbucați
ai strugurilor;
am văzut dealurile borțoase
de roade bogate
prăvălindu-se peste rezervația
de țărani săraci -
faraonii noștri cu palme crăpate
îmbălsămați în Lumină...
Toamnă obeză, agonizînd
într-o rînă,
născînd copii vegetali
din țărînă !