Presez în galben
Roșul existenței mele...
Și dor notele bocetului sideral,
Zvârlite-n membre, ca niște topoare ruginite.
Din pat, femeia îmi recită alandala
Inepții, mânjite în piei de orgasm și nevroze.
Iar eu, răstignit pe marginea firescului,
Mă aplec peste balustradă,
Doar-doar o face infarct vre-un înger.
Dar nu face,
Nici Dumnezeu clătite...
(Poate mai țineți minte ziua când cerul mirosea a desert!)
E ora când timpul s-a efeminat devenind iluzie,
Iar santinelele se împușcă în post.
[Statistic postul Paștelui înregistrează cele mai multe sinucideri]
Modelez din țărâna coaptă într-un ghiveci
La rădăcina unui cactus, zăpadă…
Bulgări mari, pufoși și negri de zăpădă.
Doamne, ce poftă mi-e de-o crăciuniță
Ieftină și uzată, ca-n copilărie.
{Doar bolile venerice te mai fac a simți că exiști!}
Și apropo de existență
Roșul parcă e mai mult verde,
Parcă e mai mult violet,
Parcă e mai mutl gri,
Parcă e mai mult negru,
Parcă e mai mult galben!…

(23-sep-2002)