Mai duce-m-as
sa ma-nvart prin lume
pan-o sa ma prind de
coada propriei umbre.
Mai duce-m-as
sa ma-mpiedic de buturugi
si de ciuturi de fantani
parasite,
sa aflu izvoadele spaimei
si urii,
imblanzind balaurii
care nu s-au oglindit
in apele lunii
ca sa se spele de pacate,
calcand peste pachetele mototolite
care adaposteau sperante
rontaite la coltul strazii
si scuipate apoi
de amaraciune.
Mai duce-m-as
sa-mi rasuceasca cineva
cutitu-n rana,
sa ma doara de sa-mi vina sa urlu,
ca sa nu uit
ca traiesc.
Mai duce-m-as
ca sa ma-ntorc
si sa te gasesc
visand in fotoliu.