În gândurile mele sălășuiesc ninsori
Și vântu-mi risipește tăcerea-n mii de stele.
Privirea amorțită deja de-atâta zbor
Se-oprește plictisită între lalele.

Stropi argintii de ceață din cupe străvezii
Mi se aștern pe buze încet, ca o părere...
Dă iară colțul ierbii în suflete pustii,
Semințe transformate în himere.

Degeaba mai scriu astăzi, degeaba mă avânt,
Cei ce au fost mi-arată pe cei ce vor să fie.
În pumni strivesc cu sete o brazdă de pământ,
Þărână dintr-o întreagă seminție.

Amurgul rupt in două mă prinde ca un val
Și îmi smulge fără milă pleoapa cu mâna stângă;
Am fost doar o poveste, căutând un final...
În aripi se ascunde a mea osândă.




Leiden, 2 aprilie 2002