nu te sfii aratare inteleapta
aratare sireata si strangator de harnica
sa pui in poala si numele meu.

m-ai ochit de pe vremea primului meu talaz
ti-ai trimis ursitoarele sa depene cantecul taraganat al uitarii de sine
dar ce te faci cu cei ce invata sa-si aminteasca,
doamna proscrisa si sugubeata,
creatura de ceara ce topeste, lasand doar arsura?

noi ne-am batut capetele sa ne deochiem destinul
cifrul din sange ne-a strigat faptura neatinsa de unduirea ta.
ai prevazut totul
poate nu si samburele dezghiocat, doborat de goliciune
poate nu si albul oaselor
faramitate in sfintenia lor.
ai pretins ca te daruiesti fara mofturi desuete
fara zdrente manjite cu prelungirile noastre de lut
dar n-ai facut decat sa ne arati despuierea
craparea nodurilor din suflet la gustul salciu al sanilor tai piperniciti
poate de aceea n-ai inteles plangerea noastra
in ziua de gratie a unui lamantin.
n-ai ametit niciodata de izul latent al feromonilor
nu vezi ca ei stau aciuiati peste tot,
pandindu-ti pieirea.
ce este fascinant, si de aceea ne iubesti si tu,
isi vor gasi sfarsitul acolo,
pe marginea da abis in care planuiesc sa te pravale.

ne vom gasi fata in fata - indragostiti toti unul intr-altul
amintindu-ne, caci vom sti, gustul credul al vanzarii de carne.