Știai
de toate cuvintele mele
scrise cu Verdana
"verde de site"
în după-amiezi în care
aș fi desenat
cercuri concentrice
în jurul punctului tău de vedere,

Știai
că tu nu ai un loc în sufletul meu,
pentru că tu ești în priviri sau în șoaptă
și mai ales pentru că tu îmi traversezi
un virus necunoscut
prin bariera dintre inimă și creier,

Știai
că nu te învăț să respiri, nu pe tine,
pentru că sărutul meu este alb,
alb pe alb, transparent,
din lipsa unor nuanțe
de certitudine,

Știai
că e în mâinile tale
dalta orfevrierului,
că eu numai îmi cresc rădăcini,
înăuntru, spre mine
și nicidecum spre văzul lumii tale,

Știai
că semnele de întrebare
sunt slash-urile unui mâine
născut jumătăți
împărțite riguros
între mine și tine
și niciodată între amândoi,

Știai
că nu pot ajunge acasă
fără a treia dimensiune
a dragostei din spațiul nostru vital,
pentru că altfel acasă ar fi
doar cuvinte gri...