Te iubesc ca pe o floare,
ca pe un vierme,
ca pe un vierme devorând floarea,

Te iubesc ca pe un pas de cerneală
cuprinzând între buzele sale
planeitatea câmpului în miez de iarnă,

ca pe un suspin în sfială
aselenizându-si urechea jucăușă
pe zâmbetele încheieturilor mele
proaspăt cicatrizate,

ca pe un apus de soare polar,

ca pe un rasărit amar
de dimineață sofistă,

te iubesc ca pe o crăpătura de mâine
în litosfera ermetic închisă
în vena mea ducând către sus
înspre închinăciunea-mi sinistră

Te iubesc ca pe un ultim apus
luând în alunecarea sa timpul,

ca pe o lacrimă nevărsată încă
te iubesc,
Sărutându-mi încheieturile vinete
ucigându-si eternitatea făcând-o,
si nimbul.