Plangand de nepasarea
duminicii preasfinte,
am imbracat uitarea
in strai de vis cuminte...

Si, dintr-un colt de soare
m-am aruncat in mine
sa aflu daca doare
prea mult ziua ce vine.

Dar n-am gasit durerea
si am plecat din nou
sa caut fericirea
cu suflet de ecou...

Si undeva, departe,
lumina ma imbie
sa fauresc, din vrabie,
maiastra ciocarlie.

Devreme e apusul
ce cade-n stropi de-argint
si-ncanta magic ochiul
zapezilor ce mint...

dar deocamdata-i pace
la cap de curcubeu
unde-obosit se-ntoarce
marunt sufletul meu.