Gandul trebuinta avea de adapost
in care nefaptura sa sa-si aibe rost
Nesuferit si prigonit
s-a pogorat ca duh in cap de mort
salasul l-a impodobit, pereche,
cu nemaivazuta ureche
cu ochi deochitor in soare
cum la vasilicul nepotolit si mic
Si potrivit era in intrupare
caci putina pretuire avea
in vremurile celea din departare
Nemangaiat si-nsingurat
trup de carne a crescut
cu gat
ca sa se mangaie gandul
si sa se afle
si sa se-nsoteasca cu alt gand
Si s-a increzut si s-a bucurat
a asteptat cu rabdare la soare
si a saltat trupul facut
si a trasarit trupul facut
Trist a fost gandul
Necuprins stiindu-se pe sine
s-a silit
si a despartit din trup picioare
si s-a pus gandul pe dantuit
El neintelegere gasea
in deslusita-mpleticire
atunci cu multa truda a imbracat
brate pe trup si palme intinse
Apoi grai gandul cu degetele:
unu doua trei patru cinci sase
S-a cutremurat gandul prin trupul sau
si a taiat capului o gura
si masele si foale
si pantece si toate cele a facut
ca sa fie de mare folos
Cuvantului
sa-i fie izvor, sa-i fie mosor
pentru neputintele gandului
Cuvantul s-a aratat folositor
si canta Cuvantul:
Dumnezeul nostru bine-esti-cuvantat!

Cuvantul catre sfarsit,
imbatranit, se tanguia gandului:
Rugati-va pentru mine...