uitate s-au făcut
focurile Sodomei și Gomorei
și nici cenușa lor de-acum
nu mai răzbate văzduhul
purtată de vântul Dreptății
atât de mult uitate
că însăși ființa s-a golit
lăsând loc spațiului nedefinit
spațiului infinit

în spatele coastelor se-ascunde vidul

s-a deschis vidul în spatele coastelor
de-a lungul șirei spinării
care în încercarea de a stăvili expansiunea
s-a făcut un cerc

măcar de s-ar fi rostogolit în bilă

și a început să plouă
cu stropi mari și reci
vrea Dumnezeu să mă trezească
dar până și lacrimile Lui
rostogolindu-se în mine
cad pradă vidului



și se rostogolesc
și cad și aștept înfrigurat
să se lovească de ceva
și să se spargă




împrăștiați-vă cioburi în mine
împrăștiați-vă strig vouă
împrăștiați-văăă

și încep a plânge

lacrimile mele sfârșesc
în Cel de sus
și se sparg
și lasă cioburi de sticlă
și rănesc
iar sângele ce curge
din inimă din plămâni din splină
înroșește coaja ouălor
pe care
oricum o îndepărtez
și o arunc la gunoi