evanescenta,te sfidez,
chiar daca o tinerete intreaga
mi-ai picurat pe pleoape
doar stele ciobite si himere,
recunosc,atat de concrete
ca nici o sinucidere nu le-ar fi putut invinge.
traiesc evanescenta
desi sub ganduri nu gasesc
decat ganganii speriate care rod
-nu se mai vede ce-
iar bastonul din cuvinte
e din ce in ce mai mic
dar te sfidez evanescenta,
daca vin rosu nu mai am,
mai e si alb,mai e si negru,
steagurile mele de asediu a plictiselii
pe care ce savant ai construito in mine
si ce folos evanescenta,ce folos
caci totul e vazut de-acuma
iar demascata te-nchid intr-un vers
pe care-l uit
si fericirea o sa vina,poate,dintr-odata,
poate dintr-o frunza,pasare sau mare poate,
da!