Recunosc ..
Nu vreau
o sambata ciopartita
cu cutitul de taiat paine,
nici o marti fara o aripa.
Nu-l vreau pe februarie
cu coastele rupte,
nu vreau cardiaca zi de azi,
si nici vreo dimineata
din care sa curga lumina.

Vreau o sosea putin uda,
un drum cu sfarsitul deschis,
vreau un intuneric spart,
si apoi lipit ermetic
cu crema de ghete,
vreau copaci schiopi,
sarind, pe unicul picior,
grabiti pe langa mine,
vreau multe, multe,
tare multe frunze,
vreau galben.

Maine am sa le cumpar.
Maine. Din piata.
Cum ? Care piata ?
Piata de vise,
la intersectia miezului noptii
cu Calea Lactee.

An sa ma imbarc
intr-o stea cazatoare,
un picior o sa-mi atarne afara
si-o sa se umple de stele,
si-am sa ajung
in vreo cinci minute.

Am sa mai vreau un sarut,
de inceput sau de mijloc
sau macar de sfarsit,
un sarut moale, si firav,
de vata de zahar,
un sarut argintiu,
zambitor,
cu un ochi inchis,
si un ochi albastru,
si cu mainile framantandu-se la spate.

Maine la piata de vise,
cineva le va vinde pe toate,
proaspat culese dintr-o toamna.