mișcarea dansatoarei de porțelan
sub lumina laserelor
tăiată
ca o mână pe masa de disecție
pielea scârțâie ca o ușă.
și muzele astea moarte de bete
atât de dulci dorm.
unde voia mișcarea ta grațioasă
să se spargă în înțeles?
curul și șoldurile unduite
țâțele săltând
și atâta moarte
în camera
ca un oracol de puștoaică
cu poze decupate din almanahuri
nu au alt rost decât să spună
ca ne agităm degeaba
și zeii au fiecare
colecția lui de murături asortate?