Obuze șuieră prin carne în țara serii calcinate
Căci gardienii fără inimi hrănesc deșertul cu aspic,
Din sonde limbile se-avântă să guste stele măcinate
Pe pielea zveltelor cadâne ce strâng o lume în buric.

Adiacent năpârcii strâmbe ce-ngroapă timpul în beton
Orașul fumegă în noapte mocnind sub bocetele stinse,
Pe scenă urcă fandosită cămila verde cu breton
Privind fără să vadă morții și satele de ei aprinse...

Copilul ne întinde mâna apoi se stinge în vârtej;
Bătrânul ne arată mâna apoi dispare în abis;
Infernul pare-a se întinde născând tranșee în manej
Pe când ucis e paradisul șeherezadelor din vis!...