M-oi suna si tu poate, zilele astea
si poate dupa miezul noptii
222...
(anagrame de sentimente...7762)
Si poate va fi atunci cand vom fi vorbit despre astea, despre alea, despre toate si despre nimic anume
despre lume,
Despre calea ce-ai ales-o in absenta apropierilor noastre
sau despre aceea care te-a ales ea pe tine,
Si poate
m-oi suna intr-una din zilele astea
sa despicand firul in patru
-in Petru si in piatra -
sa ne ratacim precum odinioara
printre buze crapate de ziua si ochi straini
si arome de petale de trandafiri rosii si crini
aproape uitati de lumina
pe pervazul unicii ferestre ce ne-o stiau ochii in dupa-amieze,
(prefix de bucuresti, 6772...)
Prin timpuri inoportune,
comune, necredincioase, boeme,
in care ne acopeream unul altuia
gropitele din obraji cu litere dulci, zambete si poeme,
cu cuvinte lungi datatoare de ipoteze abstracte si teoreme,
M-oi suna si tu poate, ah,
zilele astea, alea, apuse, gata sa se nasca, ireale, sapate in stanca,
sa fim macar in receptoare unul de altul- langa,
poate la noapte...