Am nevoie de un nou Dumnezeu
să îmi sufle și mie cuvinte
s-arunce minuni peste trupul meu greu
în tâmple să-mi picure sânge fierbinte
s-aud cum scrâșmește în creștetul rece
zvârcolită-ntr-un tremur de trudă
voința de viață – uitata mea voce
ființă închisă, tăcută și surdă…
mormanul de carne să-l facă tărie
de cer și pământ la un loc
sub pleoape să-mi bată privire iar vie
și-așa să întâmpine dulce soroc
pecete de ceară pe oase să-mi pună
lipindu-le scoarța cu cărțile sfinte
de va vrea voi primi chiar și spini în cunună
să-mi trag mădularele căzute-n morminte
hai naște-Te, Doamne, căci sete îmi este
să vorbim într-o rugă domnească
să stăm amândoi și să-Þi spun o poveste
despre-un om ce vroia să trăiască.