din vitrină cinci mâini portocalii rânjesc
li se vede când un dinte
când unul lipsă
au limba lungă și neagră
le iese prin ochi
și mă apucă de gât
ma fixeaza in praștie
si ma arunca spre pământul proaspăt săpat
nu mă împotrivesc
ba chiar aș fi de acord să rămân acolo
între noroaie
dar praștia mă trage înapoi
degetele lor mă pipăie peste nuanțe
îndrăznesc să creadă că aș mai putea simti ceva
că aș mai vrea să mă accept cumva
se vor plictisi curând
mă vor arunca din nou în pământ
iar eu mă voi înfige fără milă în el
așteptând alte cinci mâini care să mă arunce altfel