Setea de lumină arde-n urne stranii
Ridicându-mi pleoapa peste umbre vagi
Și-n miros de smirnă amintind litanii
Fum de lumânare urcă-n cercuri largi.

Fruntea miruită parcă-i mai ușoară
Ca și cum, deodată, mi s-au șters din minte
Toate-acele gânduri ce odinioară
Își plimbau prin tâmple hainele cernite.

Mâini împreunate, pe catapeteasmă,
Parcă mă îndeamnă să le fiu ecou
Și-mi afund cu sete buzele-n agheasmă
Îndrăznind a cere rost de viață nou.



8 iunie 2003