Desenând cu creta
Pe trotuarul dinspre apus,
Am învățat să-mi scurtez drumul
Rămas până la tine,
Intersectând fiecare firicel
De fum de țigară nestinsă
Cu ale mele cuvinte.
Am spart gheața
Formată deasupra anilor
Și-am adunat pe palme
Mărgele coapte
De fruntea-mi albită.

Adormind pe ale tale rugăminți
De a-ți urma destinul,
Am desprins cerul
Încatușat de suferințele trecutului
Și l-am redat celui
Ce a ucis trădarea,
Zămislind anume
Nemurirea de a petrece
Prin viață învățând despre tine.

Traversând culori amețitoare,
Luminii să-i pot spune
Cum le numesc,
Inventând silabe pentru fiecare,
Răstignindu-le apoi
De trei ori într-un întreg:
Albul prin care îmi apar neputința,
Albul prin care îmi nasc călăuza,
Albul prin care îmi voi purta veșmântul.