Ce zi deprimantã de toamnã !

Azi frunza cãzînd îmi pare o doamnã,
se-nvîrte pe axa-i,
cu alte frunze legãnate se-ndeamnã,
si parcã nu-i teamã
de valsul macabru al zilei de toamnã.

Valseazã,
valseazã pe scena vãzduhului
cu o adiere de vînt, ca partener trecãtor,
si-i insuflã
usor
trupului meu
ideea cã si el e trecãtor
pe scena
pãmîntului,
dus de viatã ca-n vis
pe pasii nesiguri ai unui vals
nãucitor.

Valseazã o doamnã pe drumu-i spre
sol,
îndemnîndu-ne speranþa
spre-un mitic demisol
pentru care am creat dintodeauna zeii
lungindu-ne febril viata
c-o micã eternitate,
visatã,
valsatã de unii,
comparabilã din pãcate cu o cãrãmidã,
noi trãind o cetate.

Nu mai valseazã doamna…
A atins solul…
Din pãcate…
cu toate cã toamna…
Frunza noastrã n-a cãutat sau n-a gãsit
demisolul.

Uite ! îsi începe valsul altã doamnã !

Ce zi !
Ce zi deprimantã de toamnã !


noiembrie 26, 2002 Dric Ruen