Când va asmuți ecoul
Trist aninat în crengile uitării
Când lacrima va fi sfârșită
Săpând adânci făgașuri
De-o clipă infinită
Când trupul viu odată
În zbucium de furtuni
Va deveni o frunză
A veștedei cununi
Fără să vezi, fără să ști
În anotimpul plin de ploi
Te voi chema să vi
Ca să murim în doi.