Probabil eu am pierdut un fir,
Poate tu l-ai ascuns în iarbă.

În iarba dracului am intrat cu un picior
Și i-am strivit rădăcina,
dar pământul strivit odată cu ea
Era pământul de pe pojghița inimii
Și mi-am simțit călcâiul
Și durea,
Și călcâiul și rădăcinile,
Și s-au aprins.

În iarbă deasă am intrat cu celălalt picior
Și mi l-am pierdut,
Iar celălalt l-am încâlcit,
Și am sărit în mâini,
Să-l găsesc, să le deznod,
Și mi-am găsit gândurile crescute
Și le-am aprins.

În iarbă rară am intrat cu picioarele
Și am găsit iarbă uscată și deșert,
Am găsit sete și seva închisă în tulpini,
Iar dinții nu au putut ajunge la sevă.
Nisipul se rostogolea el peste el,
Iar iarba râdea verde uscat.

În pământul tău brun, căprui
Am afundat reflexia pământului meu cu iarbă rară
Și am vrut să-l cresc cu apa din margini
Dar are nevoie de strălucire...
...aprins...

Þine tu de un capăt al firului,
Þin și eu de un capăt,
așa n-o să ne pierdem în iarbă.