Nu stie nimeni de ce-s nascute umbrele pe lume,
visul meu etern e inconjurat cu o lumina anume,
raiul meu l-am primit la asfintit nu la rasarit,
de aceea omului cel mai necajit o mana ii intind.

Sus in cer avem cu totii cate o stea stralucitoare
si ii cerem cand suntem tristi sau cand ne doare.
Viata este ca un fulg si vrea un strop de lumina.
Cat de putini spun rugaciunea cu vocea divina!

Ca un zambet asemeni rasaritului de primavara
ne ascundem sub pleoape visele fara povara,
dar strada e ingusta si se aud glasurile surde
ce prin geamurile sparte se raspandesc oriunde.

Ajuta-ma,Doamne sa vad binele ce il gandesc,
la necaz sa n-avem ura,doar iubiri ce ne privesc
prin mila de mantuire,ce-o cerem cu plecaciune!
Sa nu mai fie rol pe scena a noastra rugaciune.

Degeaba norii negri ascund drumul spre stele,
eu vad in ei sfinte icoane a gandurilor mele,
vreau un zambet universal,cald fara tristete.
Anii toti sa se adune in comorile de tinerete.