Îți simt,copile,extazul din privire
Când primul fir de iarbă îți mângâie o tâmplă…
În ochi ți se-nfiripă o caldă strălucire
Și unii spun că nu știi ce se-ntâmplă!


Te mângâie pe creștet o rază de la soare
Și mâna o întinzi spre-albastrul unei flori
Iar vântul rece-al iernii se schimbă într-o boare…
“O,adiere vie!Tu pentru mine mori?


Și pentru mine oare spre zare norii-aleargă,
Lăsând să mă îmbete o mare de azur
Când stau întins pe spate pe-un nesfârșit de iarbă
Și văd mii de fantasme-n al norilor contur?”


O…gânduri inocente,ce îți străbat ființa…
Ele mereu vor trece prin prisma-unei priviri.
Pe firul existenței îți vor trezi dorința
Cunoașterii…ce naște străluciri…