Trec vînătorii ca un vis fugar

pe umăr port o rană fără vrere

aceiași stare mă cuprinde iar

cum, poate, înainte de durere

Mă am întreagă însă și-i prea greu

pustiul sînge-ncetinit în tîmple

sunt tristă și mă tînguie mereu

cîntul de corn vestind ce-o să se-ntîmple

Trec vînatori tîrzii dar nu mi-e teamă

m-au mai rănit odată de aproape

înfrîngerea o simt aici în rană

ca pe un sol trimis al umbrei, ca pe

o sărbatoare deslușită, pură

un mers ușor încercuit pe ape.