Cine a spus că cerul e posac ?
Un fulg, acolo, ce e, te-nfioară ?
Nu-i spune lui povești că ești sărac,
Că lemne n-ai, doar nu-i întâia oară.
Și ce-i mai sănătos ca statu-n ger ?
Te naști din nou, nimic nu te mai doare ;
E zidul spart ? Te poți uita la cer !
Ferice fii, nu poate fiecare !...

Bătea la uși Crăciunul timpuriu
(În sănii cu bărboși purceși din mituri,)
Dar n-ajungea - în visul lor târziu-
Sărmanelor “fetițe cu chibrituri”...
În zgomot sec se deschideau obloane;
Þâșneau în stradă mii de licurici...
-“Ce faci, mon cher ?...Ai să răcești cucoane !”
-“E-atât de cald că mă sufoc aici...”

În tremur scurt o ultimă suflare
Pierea sub ceru-nzăpezit de nori :
-“A mai murit un...hoț de buzunare...”
-“Să bem, mon cher, că iată bate-n zori”...
Cine a spus că cerul e posac ?
Păi ce să fac, eu te-am făcut sărac ?...

Se-nvălurea în alb întreaga urbă
Trasând pe zare o tristețe curbă.

(Din ciclul in lucru: "Translatie pe o curba")