Nămeții cad pe fața mea

I. Nămetii cad pe fața mea
Și-mi dau credințe false,
Aș vrea să urc pe-un fulg de nea
S-am storurile trase.

II. Mă-nvârt în cerc, privesc spre ‘nalt,
Străpung cu mintea cerul
Și văd urgii; vreau să mă salt
Ca să pot simți farul .

III. Pe-acolo sunt copiii nostri,
In far, pe nori, dar nu în cer,
Neocrotiți de sacrii aștrii ,
Sunt înghetați si pier.

IV. Sunt cei ce-au vrut să neglijeze
O lume-a noastră strâmbă,
Și-au reușit să întristeze
îngeri ; ei nu mai cântă.

V. Și vântul îi aruncă-n lume,
Așa cum sunt, sloiuri de gheață,
Și ei, obraznici, vor să fure
gânduri . Ei cad pe față.
21 decembrie, 2001