tată,
acum cât mai avem încă timp de împrimăvărare
voi paște iarba grasă răsărită din oasele domnului nostru Mielul alfa
și nu pe cea galbenă crescută
din carnea poetului necunoscut căzut la beție pe coala albă cu antet letea
tată,
cu mânuțele-astea două aș clădi o lume din bidoane de cola
aș desființa mișcarea browniană a melcilor cu fermoar
(urma lor duce invariabil în același loc sub copacul dintâi)
mamă,
anul acesta cuțitele sunt mai boante
macii nu mai sângerează pe frunze de leuștean
și platon fraternizează cu poeții neopostmoderniști
doamnă,
mi-aș odihni un timp botul umed în poala dumneavoastră
cu toate că rochia neagră woolmark îmi provoacă angoase existențiale
dacă tot am dreptul să optez mi-aș dori un singur corn în frunte
măcar aș adormi înainte de vreme
fără vise
mici