poate ar trebui să-mi deschid ferestrele
primăvara să zboare prin mine verde
în sens invers
să plâng până îmi crește viața pe trup
printre muguri de vânt
speranța
să-și facă numărul de contorsionism
din ieri spre odat
dar eu tac
îmi aștern optimismul imberb
la piciorul muntelui
și-l îndemn să facă alpinism
cu privirea înfiptă în cer
hai Sisif, mai ai preț de-o viață
cu gura la sânul luminii
apoi
din nou șchiop de-un vis
neîmplinit
nespus
nenăscut vei fi
o altă caricatură a imaginației mele bolnave

călătorind prin grădina vieții
amnezică
îmi caut gândul
legat de-o secundă
necoaptă