am vrut să mai arunc o piatră în lacul spre care priveau proștii
o piatră ovală cu niște pete gri
să aibă la ce filozofa și gîndi și gîndi
pînă le cade mînerul de la gîndirea din partea dreaptă
ca o trotinetă pe ultima treaptă
cu tot cu șurubul acela inteligent al generalizării
am vrut, mă ispiteau frunțile lor late și uimirea mirării
am vrut, am vrut
mă ironizau neuronii lor nefolosiți la timpul tecut
atîrnînd pe marginea craniilor
ca niște rîme pe trotuar
am vrut să pulverizez acel bazar
atîta amar de energie cerebrală
ca un foc de artificii în ultima zi de școală
să ne bucurăm cu toții de această bogăție
de acest rezervor inepuizabil de prostie
am vrut
am vrut
și
Doamne ce fain a fost!